Când, cum și de ce organizăm un team-building?

Teambuildingurile au fost și continuă să fie o metodă eficientă pentru a îmbunătăți spiritul unei echipe, a crește nivelul de motivare și angajament aă membrilor acesteia,  dar și pentru a construi experiențe comune care să fundamenteze relațiile interumane.

Companiile care organizează anual astfel de evenimente au și rezultate spectaculoase. Și deși se obișnuiește să se creadă că team-building-urile sunt o răsplată pentru angajați, de fapt ele sunt menite să unească mai bine echipa, să o determine să se cunoască mai bine și să învețe să colaboreze în atingerea unui obiectiv bine stabilit.

De organizarea unui team building se ocupă, în general, departamentul de resurse umane, însă este indicat să fie implicați și managerii, pentru că ei cunosc cel mai bine punctele slabe din echipă. Nu există o frecvență optimă de organizare a unui team building, ele se organizează de fiecare dată când este nevoie – de obicei o dată pe an, însă ele pot fi și mai frecvente, în funcție de evenimentele care au loc în companie.

După ce am stabilit data când ne propunem să organizăm un team-building, am analizat angajații și nevoile lor și am stabilit obiectivele, trebuie să stabilim locația. Aici ținem cont de câți participanți vor fi și dacă ne dorim să petrecem formarea echipei în interior, într-o sală sau în ambele medii. La fel, este importantă dotarea tehnică a sălii (acces la internet, echipament audio/video) și locurile de parcare disponibile.

Ulterior urmează să stabilim planul de activități. O agendă se poate dovedi extrem de utilă în aceste momente. Notează-ți în ea totul, de la data și ora plecării, la data și ora întoarcerii, câți membri participă, ce activități veți face și câte ore va dura fiecare tip de activitate. Le poți oferi copii ale agendelor și membrilor din echipă, dacă vei considera oportun.

Iată câteva idei de activități de team building pentru interior: grupuri de discuții sau dezbateri pe o temă anume; momente de improvizație; jocuri de mimică; jocuri de cunoaștere personală; board games.

De asemenea, iată și câteva sugestii de activități team-building de realizat afară: sesiuni de yoga; fotbal; competiții pe mini echipe: alergare, predarea ștafetei, deslușirea de indicii; escape rooms.

Dacă îți propui ca teambuildingul să fie unul cât mai eficient, poți opta pentru un trainer care să modereze toate activitățile.

Alte detalii importante sunt: bugetul, pe care trebuie să-l discuți din start cu managerii superiori, dar și asigurarea alimentației pentru participanți – poate fi vorba despre coffee break sau catering. Totuși, acest tip de evenimente se termină de multe ori cu o petrecere. De aceea poți opta pentru banchet.

Sperăm că ți-am fost de ajutor cu acest articol și vei reuși să organizezi un team building reușit, care nu doar că îți va construi o echipă mai puternică, dar te vor ajuta și să devii un organizator mai bun.