OASPETELE MULȚUMIT E CEA MAI BUNĂ PUBLICITATE


Select Banquet Hall - Fiecare eveniment ca o nouă încercare

Istoria localului nostru e scurtă în timp însă lungă în obiective – atinse deja și spre care continuăm să tindem. Restaurantul Select Banquet Hall a fost înființat în 2012, ca un complex full service în domeniul alimentației publice. Chiar de la deschidere, am început să lucrăm în trei direcții de deservire, absolut diferite. Principala din ele era și rămâne să fie în continuare, organizarea banchetelor și evenimentelor speciale în sălile noastre. A doua direcție, destul de nouă pentru Chișinău și chiar toată Moldova, a fost Servicii Catering – Organizarea și deservirea banchetelor și fourchette-lor în afara unui Restaurant. Și a treia a fost o Cafenea cu deservire de zi, care purta același nume – Select. Cu timpul, am renunțat la aceasta din urmă, specializându-ne doar pe evenimente speciale.

Astfel, cu o scurtă istorie de 5 ani, am reușit să organizăm, petrecem și să deservim peste 1000 de evenimente în incinta restaurantului și peste 300 în afara lui, la care în total au fost prezenți peste 100.000 de invitați. Am avut onoarea să organizăm ceremonii pentru unele dintre cele mai respectate instituții din Republica Moldova, printre care se numără Președinția RM, Guvernul RM, majoritatea Ministerelor și o mare parte din cele mai mari companii din Moldova. Cu toate că capacitatea noastră de producere și echipa ne permit să deservim până la 3000 de persoane în format de banchet, aflate în diferite locații, oricum ne pregătim foarte minuțios de fiecare festivitate – fie ea o nuntă cu 100 de oaspeți, corporativ de 2000 sau zi de naștere cu 15 invitați. Perfecțiunea înseamnă să fii impecabil la orice prestație!