Evenimentele pe care să le organizezi în funcție de anotimp

Fiecare anotimp emană o anumită stare, la fel precum și fiecare eveniment din viața noastră. Atunci când planifici o sărbătoare sau un eveniment mai formal, te gândești la dată, locație, meniu, ținută și decor, toate fiind strâns legate de vremea de afară.

Iată de ce, am decis să te ajutăm cu o retrospectivă a evenimentelor pe care le poți organiza în dependență de anotimp, astfel încât să poți folosi la maxim ceea ce oferă natura.

Evenimente primăvara

Primăvara este anotimpul renașterii, ceea ce înseamnă că ni se oferă gratuit peisaje mirifice. De aceea, această perioadă este potrivită pentru orice tip de evenimente în aer liber, astfel poți profita din plin de un decor impresionant creat de natură – va da bine la cameră și vă va oferim maximă libertate.

Din punct de vedere religios, postul Paștelui ne lasă fără câteva zile, dar avem destul timp înainte sau după Paște. Se spune că nunțile organizate primăvara aduc bucurie și noroc. 

În ceea ce privește ținuta – aici nu avem restricții. Primăvara legumele și fructele sunt mai disponibile decât în perioada rece, la fel ca și florile.

Evenimente vara

Cald, soare, o mulțime de flori și verdeață, fructe și legume pentru orice gust – anume așa este vara. Și deja cred că ți-ai dat seama că vara este anotimpul când se organizează cele mai multe evenimente, indiferent de ocazie. În această perioadă, pe lângă avantajele deja enumerate, mai ești favorizat și din punct de vedere al ținutei – având posibilitatea să alegi dintr-o mulțime de look-uri.

Luna iunie este puțin limitată, având câteva sărbători religioase puse pe calendar care te împiedică să organizezi o nuntă sau o cumătrie, însă dacă ești o persoană norocoasă și găsești o portiță care te avantajează și pe tine și pe invitații tăi, te vei bucura de o vreme cu adevărat frumoasă. O cumătrie organizată vara este potrivită pentru că nu-ți faci griji că cel mic va răci, dar va trebui să fii atent să-l hidratezi bine și să-l ferești de soarele puternic.

Vara vei opta pentru mâncare mai lejeră – mai multe fructe și legume și mai puțină carne și bucate ușor alterabile.

Evenimente toamna

Toamna este asemănătoare primăverii – îți oferă o gamă largă de peisaje, o diversitate de culori perfectă pentru fotografii excepționale.

Primele 2 luni de toamnă sunt cunoscute ca „sezonul nunților”, dar nu sunt excluse cumătriile, petrecerile tematice (cum ar fi Halloween), lansările de proiecte, expozițiile sau alte evenimente mai formale – conferințe, seminare, traininguri etc. Toamna este anotimpul când poți combina petrecerile la terasă, cu sălile restaurantelor.

În această perioadă ai mai multe opțiuni pentru ținute, dar și pentru meniu – nu te vei limita la feluri de mâncare ușoare ci poți merge pe o varietate care acoperă și cele mai pretențioase gusturi.

Evenimente iarna

Aici mulți se grăbesc să exclude nunțile, deși nunta iarna este unul dintre evenimentele care pot devein cele mai speciale din întreg anul. În această perioadă poți opta pentru ținute mai diverse, care îți vor oferi o frumusețe deosebită (rochii de mireasă cu blană sau în alte culori decât tradiționalul alb). Nunțile iarna sunt destul de rare, însă au un farmec aparte. În plus, poți beneficia de un șir de reduceri generoase din partea restaurantelor, care sunt mai libere în această perioadă a anului.

Iarna este sezonul petrecerilor corporative, care în mediu durează o lună. La fel, decembrie și ianuarie pot fi considerate lunile cu cele mai multe sărbători în familie, datorită zilelor religioase din această perioadă.

Noi credem că indiferent de anotimp, orice eveniment poate deveni o istorie frumoasă despre care să-ți fie drag mereu să povestești. Echipa Restaurantului Select Filarmonica are o experiență bogată în organizarea diferitor evenimente și îl poate transforma și pe al tău într-un real succes! Lasă-ne să ne ocupăm noi de detalii, în timp ce tu savurezi din clipele evenimentului împreună cu cei dragi!