Impresii despre Revelion 2019 la Select Restaurant

Am intrat cu dreptul în noul an, pentru că ne-a reușit să organizăm o petrecere de Revelion fantastică la Select Restaurant. Am savurat show-ul de excepție, bucatele rafinate și băuturile alese, întâmpinând anul 2019 cu bun gust. Magia a fost posibilă datorită artiștilor talentați: Valentin Uzun, Natalia Gordienko, Pașa Parfeni și show-ului coreografic condus de Eugen Fărguțu, iar ingredientul magic al acestei seri au fost cei mai  selecți oaspeți! Cum a fost evenimentul?­ Vedeți un mic album cu cele mai reprezentative fotografii mai jos.

Suntem restaurant pentru evenimente, de aceea am pus accent pe un program divers, separat pentru maturi și copii. Maturii au fost întâmpinați într-o zonă amenajată în tematica Imaginarium, unde au făcut fotografii creative. Apoi a urmat un program divers, cu concursuri interesante, muzică bună, interpretată de Pașa Parfeni, Natalia Gordienko, Valentin Uzun. O surpriză deosebită a fost show-ul coreografic realizat special pentru acest eveniment. Pentru aceasta îi mulțumim lui Eugen Fărguțu și echipei sale talentate.

Copiii au avut programul lor, alături de animatori și personaje din povești. Ne-a bucurat faptul că copiii s-au împrietenit între ei, le-a plăcut meniul și au fost bine dispuși pe tot parcursul serii. Acest fapt le-a permis și părinților să se distreze în voie, știind că copiii lor sunt fericiți și mulțumiți. Aceeași abordare o păstrăm și ca sală de banchete Chișinău, având pentru fiecare sală și cameră pentru copii.

Ca concluzie, petrecerea tematică de Revelion a fost un adevărat succes, invitații s-au simțit minunat, iar noi am savurat să-i avem alături. Mulțumim tuturor pentru implicare, artiștilor pentru dedicație și talent și sperăm să ne vedem și la următorul Revelion!

Cu drag, sala de evenimente Select